Prioritate de Dreapta
Ziarul Financiar:
În
România nu se face guvernare, se face lobby. Cabinetele miniştrilor au
ajuns pur şi simplu un teren de exercitare a influenţei. De aici pleacă
de fapt toată senzaţia că nu înaintăm şi că cei 46 de miliarde de euro
pe care îi cheltuie anual bugetul general consolidat sunt cheltuiţi
degeaba.
Agenda
României nu există pentru că oamenii plătiţi din bani publici să o
propună şi să aibă grijă de obiectivele asumate sunt ocupaţi pur şi
simplu zi de zi să răspundă la ce li se cere dintr-o parte sau din alta.
Statul
a ajuns captiv. Incredibil, un înalt oficial dintr-un minister
mărturiseşte că, mergând pentru consultări pe marginea unui proiect de
lege în biroul unui alt înalt oficial, s-a trezit că la masă era chiar
reprezentantul firmei implicate în proiect, ca să „avizeze“, nu-i aşa,
modificările propuse.
România
se vinde ieftin. Miniştrii au ajuns marionete, iar semnătura lor nu mai
valorează doi lei. Iar cine crede că o ţară unde un ministru a ajuns de
râs şi nu mai e băgat în seamă nici măcar de portar poate înainta şi
are credibilitate externă, se înşală.
Guvernul
este un izvor de proiecte de lege şi ordonanţe de urgenţă pentru care
nu există argumentaţie. Care este sensul, la ce bun, care este situaţia
actuală şi cum vrem să o îmbunătăţim? Niciodată nu am văzut astfel de
date care să însoţească o lege.
În
sănătate, unde Ziarul Financiar a organizat o conferinţă la începutul
săptămânii, curg proiectele de reformă în funcţie de unde bate vântul
mai tare. Când se mai ridică grangurii şefi de secţii din marile spitale
ale statului şi îşi unesc vocile că pierd plicurile care le intră
zilnic în buzunare, iese ministrul şi ameninţă: „Nu mai dăm niciun ban
la privat“. Când vin producătorii de medicamente şi spun: „Nu mai aducem
medicamentele X, că sunt prea ieftine“, schimbă ministerul taxa de claw
back o dată la trei luni, după cum este mai puternică influenţa vreunui
grup din farma.
Dar
vine ministrul să spună: „Iată, aceştia sunt parametrii de sănătate de
azi ai populaţiei din România, asta trebuie făcut pentru a-i duce în
cinci ani aici“?
Parcă
toată administraţia românească este un nesfârşit şir de butoane de
lobby. Nici nu mai au timp şi nici respiraţie să gândească un proiect
pentru România şi să vadă - ce cer oamenii ăştia se potriveşte sau nu cu
ceea ce avem noi nevoie?
Aşa
s-au format politicienii României azi. Nu pentru că au un proiect
pentru ţară şi îl urmăresc, ci pentru că ştiu să răspundă mai repede şi
mai mascat în fiecare zi, ceas de ceas, la comenzi. Vezi că te sună X,
vezi cum îi găseşti un loc lui Y. Şi la sfârşitul zilei câştigă cine
ştie mai bine să macheze câte un deal sub masca „interesului public“.
Acesta este ADN-ul politicianului român - lobbyist sub acoperire.
La
1.000 de euro salariul lunar, toată activitatea unui ministru nu este
decât un nesfârşit trafic de influenţă pentru cei care l-au susţinut
pentru post şi apoi pentru cei care îi garantează postul. Mai mult,
pentru că sistemul este construit deliberat pentru ca înalţii oficiali
să nu poată trăi din salariu, sunt imediat capturaţi în sistem, cu
dosare care stau la sertar şi ies la momentul potrivit.
Măcar
o zi să fiu ministru - îşi spun mulţi - şi după un an se vede că au
timp să dea o semnătură pe un act care aştepta de mult omul potrivit.
Nimeni nu spune că în Occident nu există lobby pentru proiecte, dar
acestea sunt partea a doua a activităţii, nu prima şi singura, de
altfel, ca aici. Apar proiectele de lege de nicăieri, anunţate cu o zi
înainte de şedinţa de guvern, şi nimeni nu ştie de unde răsar, cine le-a
dictat şi în ce scop, studiile de impact sunt formale.
Este
şi ridicolă formularea „Acte care ar putea fi adoptate în şedinţa de
guvern de azi“ sub care este trimis la presă comunicatul guvernului
privind actele care se vor discuta în şedinţa săptămânală de guvern.
Care „ar putea fi adoptate“ - deci nu se ştie sigur dacă vor fi
adoptate, „ar putea fi“, şi, atenţie, nu sunt singurele, ar mai putea fi
şi altele, împinse pe ultima sută de metri.
Să le vezi forma înainte de adoptare, să le poţi consulta înainte pe fiecare pe un site? Nu se poate.
Şi
apoi te trezeşti cu ele în Monitor într-o formă complet diferită faţă
de toate declaraţiile anterioare, cum a fost cazul cu taxarea cu 80% a
bonusurilor directorilor din companii private, deşi intenţia era
rectificarea abuzului cu primele de 400.000 de euro de la fosta Comisie
de Supraveghere a Asigurărilor.
Câteodată
te întrebi - oare cum mai suportă obligaţia asta de a publica toate
legile, ordonanţele şi hotărârile în Monitorul Oficial? Este posibil ca
Monitorul să fie acum cea mai mare povară pentru ei - să apară acolo cu
semnătură, nume şi prenume sub ceea ce îşi asumă.
Ziarul
Financiar a cerut permanent transparentizarea actului de legiferare al
guvernului, ca toate proiectele de lege, de ordonanţă sau de hotărâri de
guvern să fie măcar în ultimul moment postate pe site-ul guvernului sau
ale ministerelor înainte de a fi discutate. „Păi cum, Sorin, şi să ştie
presa cum au intrat actele respective în guvern şi apoi ce schimbări au
fost?“, se miră un consilier al premierului. Păi da, domnule consilier,
că de asta este guvern plătit din bani publici, să vedem cum a votat
fiecare şi ce schimbări au fost făcute - că votaţi în interesul
oamenilor acolo, nu?
Parcă
ar fi undeva un laborator din care „hop“ iese legea, că aşa trebuie să
fie dată, şi apoi stai şi o întorci pe toate părţile şi zici - de unde o
mai fi apărut şi asta? Nicio diferenţă din acest punct de vedere aici
între ce era înainte de ‘89 şi situaţia actuală. Şi nu întâmplător mulţi
spun că cine era la butoane atunci este şi acum, dar sub altă formă.
Parlamentul
a ajuns de fapt o mimare a democraţiei, în parte şi din vina lui, dar
şi deliberat, după şuvoaiele care i se varsă în cap de câte ori pune
cineva problema că acolo este la început şi la sfârşit forul care ia
deciziile în această ţară, că de asta sunt alegeri şi democraţie.
joi, 26 septembrie 2013
miercuri, 25 septembrie 2013
România şi terorismul economic
Prioritate de Dreapta
Am ajuns acum câţiva ani într-un orăşel din inima Banatului, în Anina. Era în plină zi, dar nu prea întâlneai oameni pe străzi. Nici măcar în piaţa centrală nu era vreo suflare. O linişte apăsătoare care te ducea cu gândul la o peliculă horror, în care te aştepţi să fii atacat oricând de vreo entitate necunoscută.
Doar că tragedia avusese loc şi acum păşeam pe staţia pilot a terorismului economic. Am aflat că în oraş locurile de muncă se rezumau doar la vreo 50 de angajaţi ai primăriei, în rest ....... nimic.
Există evenimente nefericite care distrug mai rapid sau mai încet starea normală a societăţii umane. Unul dintre ele este terorismul pe care-l ştim şi care macină încetul cu încetul valorile civilizaţiei occidentale precum democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, etc.
După ce au avut loc atacuri teroriste, în numele securităţii publice oamenii vor accepta restrângerea drepturilor lor fundamentale. În primă instanţă se acceptă ascultarea telefoanelor, violarea corespondenţei, iar cu trecerea timpului monitorizările informatice devin tot mai sofisticate. Am ajuns în punctul în care devierile induse în dezvoltarea istorică sunt deja sesizabile.
Marea plagă pare a fi însoţită însă de rude de altă natură şi de alt grad, dar cu nimic mai rele. Ne referim la terorismul economic. Punând alături cele două forme, chiar la o analiză superficială constatăm asemănări izbitoare.
Terorismul fizic îşi etalează efectele în mod exploziv. Totul se petrece instantaneu. Nenorocirile lovesc dintr-odată mii de destine.
Terorismul economic în schimb îşi desfăşoară actul la adăpostul timpului şi viteza redusă cu care operează este un factor care face ca mass media să nu-i acorde importanţă, sau chiar să-l ignore. Natura comună celor două forme de terorism este o latură ocultă. Terorismul armat se dezvoltă pe ascuns şi loveşte din senin. Terorismul economic, însă, îşi ascunde existenţa ca fenomen, dar macină la fel de rău temeliile normalităţii.
Există câteva scenarii tipice terorismului economic. O întreprindere de stat este făcută să nu mai funcţioneze bine. Valoarea ei scade. Statul facilitează cumpărarea de către o firmă obscură, cu care încheie câteva acorduri de ochii lumii şi care oricum nu sunt respectate. Dar firma de apartament este de la început rău intenţionată. După câţiva ani urmează falimentul, tăierea şi valorificarea ca fier vechi.
Pe locul unei întreprinderi care putea fi o sursă de profit pe termen lung au apărut vile, maşini de lux, market-uri, restaurante, comisioane. În scurt timp, zona este vizitată de sărăcie, şomaj, disperare. Supermarketurile se umplu cu mâncare adusă de pe alte continente, în timp ce ţăranul de peste drum este călcat în picioare.
Încotro duce terorismul economic? Se instalează şi operează în interior, având abilitatea de a modela gândirea. Vocea lui îţi spune: „Nu eşti mulţumit cu salariul tău de mizerie, poţi pleca”. Dar nu ai unde. Te obişnuieşti să trăieşti cu puţin. Devii dependent de politicieni mafioţi. În cele din urmă îţi accepţi condiţia de sclav modern.
Încotro duce terorismul economic? Se instalează şi operează în interior, având abilitatea de a modela gândirea. Vocea lui îţi spune: „Nu eşti mulţumit cu salariul tău de mizerie, poţi pleca”. Dar nu ai unde. Te obişnuieşti să trăieşti cu puţin. Devii dependent de politicieni mafioţi. În cele din urmă îţi accepţi condiţia de sclav modern.The Epoch Times:
Am ajuns acum câţiva ani într-un orăşel din inima Banatului, în Anina. Era în plină zi, dar nu prea întâlneai oameni pe străzi. Nici măcar în piaţa centrală nu era vreo suflare. O linişte apăsătoare care te ducea cu gândul la o peliculă horror, în care te aştepţi să fii atacat oricând de vreo entitate necunoscută.
Doar că tragedia avusese loc şi acum păşeam pe staţia pilot a terorismului economic. Am aflat că în oraş locurile de muncă se rezumau doar la vreo 50 de angajaţi ai primăriei, în rest ....... nimic.
"Terorismul armat se dezvoltă în ascuns pentru a lovi la un moment dat din senin. Terorismul economic îşi ascunde existenţa ca fenomen, dar el macină de asemenea temeliile normalităţii."Voi încerca să schiţez în linii mari originile fenomenului definit în termenii de mai sus, pe care-l simţim destul de acut, dar care nefiind cercetat pare oarecum ocult.
Există evenimente nefericite care distrug mai rapid sau mai încet starea normală a societăţii umane. Unul dintre ele este terorismul pe care-l ştim şi care macină încetul cu încetul valorile civilizaţiei occidentale precum democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, etc.
După ce au avut loc atacuri teroriste, în numele securităţii publice oamenii vor accepta restrângerea drepturilor lor fundamentale. În primă instanţă se acceptă ascultarea telefoanelor, violarea corespondenţei, iar cu trecerea timpului monitorizările informatice devin tot mai sofisticate. Am ajuns în punctul în care devierile induse în dezvoltarea istorică sunt deja sesizabile.
Marea plagă pare a fi însoţită însă de rude de altă natură şi de alt grad, dar cu nimic mai rele. Ne referim la terorismul economic. Punând alături cele două forme, chiar la o analiză superficială constatăm asemănări izbitoare.
Terorismul fizic îşi etalează efectele în mod exploziv. Totul se petrece instantaneu. Nenorocirile lovesc dintr-odată mii de destine.
Terorismul economic în schimb îşi desfăşoară actul la adăpostul timpului şi viteza redusă cu care operează este un factor care face ca mass media să nu-i acorde importanţă, sau chiar să-l ignore. Natura comună celor două forme de terorism este o latură ocultă. Terorismul armat se dezvoltă pe ascuns şi loveşte din senin. Terorismul economic, însă, îşi ascunde existenţa ca fenomen, dar macină la fel de rău temeliile normalităţii.
Există câteva scenarii tipice terorismului economic. O întreprindere de stat este făcută să nu mai funcţioneze bine. Valoarea ei scade. Statul facilitează cumpărarea de către o firmă obscură, cu care încheie câteva acorduri de ochii lumii şi care oricum nu sunt respectate. Dar firma de apartament este de la început rău intenţionată. După câţiva ani urmează falimentul, tăierea şi valorificarea ca fier vechi.
Pe locul unei întreprinderi care putea fi o sursă de profit pe termen lung au apărut vile, maşini de lux, market-uri, restaurante, comisioane. În scurt timp, zona este vizitată de sărăcie, şomaj, disperare. Supermarketurile se umplu cu mâncare adusă de pe alte continente, în timp ce ţăranul de peste drum este călcat în picioare.
Încotro duce terorismul economic? Se instalează şi operează în interior, având abilitatea de a modela gândirea. Vocea lui îţi spune: „Nu eşti mulţumit cu salariul tău de mizerie, poţi pleca”. Dar nu ai unde. Te obişnuieşti să trăieşti cu puţin. Devii dependent de politicieni mafioţi. În cele din urmă îţi accepţi condiţia de sclav modern.
duminică, 8 septembrie 2013
Wagner, Siegfried, Marx şi Noua Ordine Mondială
Traducerea postării de pe NewsReload:
Cabala marxisto-masonică care controlează Europa se pare că este extrem de sigură că planul privind crearea Noii Ordini Mondiale progresează foarte frumos.
Festivalul anual Wagner de la Bayreuth, în Bavaria, tocmai s-a deschis cu o nouă reprezentaţie a "The Ring" (Inelul Nibelungilor).
Figuri dintre cele mai prospere şi mai influente ale oamenilor de afaceri germani participă la acest eveniment anual, împreună cu personaje care conduc lumea financiară, politicieni şi membri ai familiilor regale vechi din Germania şi Austria. Este un pelerinaj în vechea tradiţie teutonică, în care păgânii care conduc Vaterlandul îşi afişează bunăstarea şi pedigree-ul, socializează unii cu ceilalţi şi se închină la altarul lui Wotan.
În timp ce Wotan poate reprezenta figura tatălui din ciclul Inelul, Siegfried este cel care simbolizează omul viitorului, omul destinului, marele erou pe care noi toţi suntem chemaţi să-l studiem şi să-l admirăm. Aceasta figură contradictorie, în acelaşi timp simplă dar şi complexă, este arhetipul luptătorului care se antrenează pentru cea mai înaltă poziţie dintre toate - cea de conducător al Lumii. El este prototipul wagnerian al omului perfect care într-o bună zi va avea supremaţia deplină şi va domni peste întreaga omenire.
Lui Wagner i-au trebuit 25 de ani ca să aducă în formă de operă idealul pe care el l-a perceput în Siegfried, eroul legendar din mitologia nordică şi germanică. Ca şi Nietzsche, care a împărtăşit acelaşi ideal al Supraomului, Wagner a crezut că acesta încă nu există, dar că într-o bună zi va veni şi va transforma lumea. "Sigfried este omul viitorului", după care, cum spune Wagner, noi tânjim dar pe care nu putem să-l facem să existe şi care trebuie să se creeze singur folosind ca mijloc distrugerea noastră. (Nietzsche, Wagner and the Philosophy of Pessimism, Roger Hollinrake, 1982)
Este de remarcat teroarea îngrozitoare îngropată în viziunea lui Wagner: în timp ce cei răsculaţi împotriva lui Dumnezeu aşteaptă venirea Supraomului, ei ştiu, în acelaşi timp, că acesta nu poate să-şi înceapă domnia decât distrugând mai întâi ordinea mondială existentă. Această precondiţie teribilă prin care toate naţiunile sunt complet desfiinţate este portretizată în scena finală "Amurgul zeilor" (Götterdämmerung), ultima operă din ciclu.
Nu este nevoie să-ţi fi dat un doctorat în religii comparate ca să observi că Wagner scria despre Anticrist. La fel a făcut şi Nietzsche. Pentru ei acest "om zeificat" este produsul final al evoluţiei ariene, o fiinţă care va indeplini destinul omenirii prin transcenderea binelui şi răului, devenind un zeu.
Aceasta este mare minciună a lui Satana: că omul însuşi, prin propria lui autoritate, trebuie să decidă care fapte sunt bune şi care rele; că omul este de fapt un zeu care nu şi-a dat încă seama de propria sa divinitate şi care, prin rebeliunea împotriva lui Dumnezeu şi a Bibliei îşi va găsi adevărata eliberare şi îşi va prelua locul între nemuritori. Dar omul este doar amăgit. A căzut în capcana, în vraja lui Satana însuşi, rebelul suprem. După cum spune Sfânta Scriptură:
Sinistrul Zeitgeist – (spirit al timpului) - care a modelat mintea încâlcită a lui Nietzsche se pare că a avut de asemenea o influenţă majoră asupra geniului vizionar al lui Wagner. În timp ce lucra la Siegfried el îi scria lui Liszt:
Hitler a admirat foarte mult opera lui Wagner şi s-a identificat în particular cu eroul ei, Siegfried, întruchiparea perfectă a idealurilor sale ariene. La fel a făcut şi George Bernard Shaw, dramaturg şi laureat al premiului Nobel, co-fondator al Societăţii Fabiene Britanice. Acesta chiar a publicat o analiză detaliată a "Inelului Nibelungilor" şi a complotului în "The Perfect Wagnerite" (Wagnerianul perfect, 1898) care încă se mai tipăreşte. Celebra piesă a lui Shaw, Man and Superman (Omul şi Supraomul, 1903) care a fost denumită astfel după Supraomul lui Nietzsche (Übermensch) include şi o piesă–în-piesă, o meditaţie vicleană privind naşterea printr-o evoluţie cosmică a omului perfect, a stăpânului realităţii. Are chiar şi o scenă lungă în care Satana este prezentat ca fiind un ins rezonabil.
Ca şi co-fondator al Societăţii Fabiene, Shaw a fost un socialist. El dispreţuia creştinismul şi a făcut tot ce a putut pentru a promova scopurile marxismului. El chiar l-a denumit pe Lenin "cel mai mare fabian dintre noi toţi". Totuşi, spre deosebire de Marx, a favorizat o abordare graduală a schimbării sociale. Noua Ordine Mondială va fi adusă pe ascuns, mai degrabă decât prin măsuri revoluționare. Din acest motiv, societatea pe care a cofondat-o a fost denumită după generalul roman, consul şi dictator Quintus Fabius Maximus, care l-a învins pe puternicul Hannibal şi marea sa armată, nu prin confruntare directă ci slăbindu-l încetul cu încetul prin tactici de gherilă şi folosirea de manevre viclene, prefăcătorie şi înşelăciune. Atunci şi numai atunci a lansat lovitura finală.
Acest aspect al abordării de tip fabian este adesea uitat. Lungul proces al "înmuierii" se bazează pe principiul că lovitura finală, sălbatică, se aplică victimei numai când a venit momentul potrivit.
Aşa cum notează Rose Martin în analiza ei fină a comunismului în America:
Acum, ştim de ce motto-ul fabian şi emblema caracteristică au dispărut din expunerea publică: spuneau prea mult !
Scopul întunecat al marxiştilor fabieni a fost scos în evidenţă în aşa numita "fereastră fabiană" pe care Shaw însuşi a schiţat-o şi a comandat realizarea ei, spre a celebra înfiinţarea Societăţii. (conform celor de mai jos)
Acest artefact macabru este expus în prezent la London School of Economics, instituţia marxistă înfiinţată de fabieni pentru promovarea pe ascuns a comunismului. Shaw este figura în verde din dreapta, înarmat cu un ciocan,
ţinând Pamântul cu un cleşte. El împarte sarcina remodelării lumii cu colegul său comunist Sidney Webb. H G Wells, un alt radical socialist, poate fi văzut în partea din stânga sus dar şi jos . Extraordinar de prolificul Wells a scris câteva lucrări non-ficţiune în care elogiază Noua Ordine Mondială şi conspiraţia aproape făţişă care o va crea, incluzând The Idea of a League of Nations (Ideea unei Ligi a Naţiunilor, 1919). (scrisă împreună cu un cuib de vipere intrigante Illuminati, care-i include pe Edward Grey şi Lionel Curtis). The Open Conspiracy (Conspiraţia făţişă, 1928) şi The New World Order (Noua Ordine Mondială, 1939).
Anumiţi comentatori (de exemplu, Wikipedia) consideră că Annie Besant este una dintre femeile pictate pe fereastră. Besant a fost pentru lung timp conducătoarea Theosophical Society (Societatea Teosofică), un cult subversiv luciferian, al cărui scop major este să faciliteze sosirea Supraomului-Anticrist. Doamna Besant a fost unul dintre membri conducători ai Societaţii Fabiene şi o figură influentă a Iluminaţilor britanici. Asocierea sa apropiată cu fabienii subliniează caracterul tranşant anti-creștin al Societăţii şi hotărârea acesteia de a crea o Religie Mondială. Ea a fost cea care a instrumentat aducerea guruului–avatar hindus Jiddu Krishnamurti în Anglia, pe care l-a pregătit să le devină un mesia al New Age (Noua Eră), un precursor al lui Anticrist.
Motto-ul care apare deasupra ferestrei fabiene este: "Remodeleaz-o mai aproape de dorinţa inimii" reprezentând un vers din Omar Khayyam, poetul musulman.
"-o" este desigur "Lumea", pe care modelatorii înarmaţi cu ciocanul o încălzesc până la o intensitate roşu-aprins pentru a o face mai sensibilă la loviturile devastatoare ale marxismului. Numai acest lucru în sine ne confirmă că fabienii nu sunt numai incrementalişti, ci sunt şi intriganţi radicali care lucrează pe la spate şi care folosesc în mod curent războiul şi violenţa pentru a-şi atinge scopurile. Majoritatea insurecţiilor şi campaniilor teroriste din lume din ultimii o sută de ani au fost finanţate şi coordonate în mod acoperit de principalele bănci londoneze.
De exemplu, în 1939, guvernatorul de atunci al Bancii Angliei, Montagu Norman - un fabian - a autorizat vânzarea unei cantităţi mari de aur pe care naziştii au furat-o în timpul invaziei Cehoslovaciei. Aceşti bani au ajutat la finanţarea războiului pe care Hitler tocmai se pregătea să-l ducă împotriva Marii Britanii ! Timp de mulţi ani acest act de trădare a fost ascuns şi chiar în zilele noastre este ascuns cu scrupulozitate de (sau mai bine spus, de către) mass-media.
Toate guvernele laburiste din ultimii 60 de ani au fost alcătuite mai ales din fabieni, inclusiv primii-miniştri Gordon Brown, Tony Blair, James Callaghan, Harold Wilson şi Clement Attlee. Partidul Conservator operează cu propriul sistem de pregătire a cadrelor, dar în cadrul circuitului Oxbridge (Oxford si Cambridge), inoculând acelaşi set de idealuri subversive, dar sub alte nume.
Scutul roşu (rot schild =
Rothschild) din faţa vetrei focului poartă motto-ul "Rugaţi-vă cu
evlavie, ciocăniţi tare". În acest context, "rugaţi-vă" este
cuvântul-cod pentru a planifica sau a pregăti în secret. Shaw descrie
ceea ce sunt fabienii, într-un stil tipic, mincinos şi înşelător. Când
ajunge însă să portretizeze forţa intensă cu care vor lovi în final ca
să-şi atingă scopul, nu mai încearcă să camufleze în niciun fel
intenţiile lor. Când lumea va fi încălzită la temperatura potrivită, o
serie de lovituri devastatoare vor fi aplicate imediat.
Într-un mod interesant, Siegfried a jucat în opera lui Wagner un act paralel în care îşi forjează sabia sa mortală, Notung, cu un ciocan mare…
Stema Germaniei de Est (RDG), 1955-1990. A se observa ciocanul si compasul masonic:
Între elementele variate reprezentate pe fereastra fabiană, cel mai tulburător dintre toate este scutul suspendat între cei doi fabieni înarmaţi cu ciocane, deasupra lumii paralizate. Scutul descrie un lup acoperit în haine de oaie – o referire cinică şi îndrăzneaţă la Lucifer şi slujitorii săi.
Întrucât Guvernul Unic Mondial va avea nevoie de sprijinul unei Religii Unice Mondiale, prin care Supraomului–Anticrist i se va asigura acceptarea mondială de către masele omenirii, un anumit număr de instituţii lucrează mână-n mână cu fabienii pentru a forma un sistem religios global. O astfel de instituţie este Fundaţia Tony Blair, condusă de nimeni altul decât de domnul Blair.
Conform website-ului său oficial, fundaţia "furnizează conducătorilor cunoştinţe
şi aptitudini de analiză a impactului şi complexităţii religiei în
lume", toate cu scopul de a avansa "Credinţa şi Globalizarea" – cuvinte
cod pentru viitoarea Religie Unică Mondială.
În aceste condiţii, dl. Blair, un fabian, nu putea fi decât cea mai nimerită persoană care să fie aleasă de London School of Economics să inaugureze în mod formal Fereastra Fabiană în aprilie 2006.
Ciocanele marxiste sunt aţintite asupra Statelor Unite ale Americii
De mai multe decenii, marxiştii deghizaţi în "democraţi" sau "republicani" au subminat şi demontat în mod gradual Statele Unite ale Americii. În momentul în care acestea vor fi suficient de slăbite, ciocanele lui Sigfried, Marx şi ale fabienilor vor cădea cu o intensitate zdrobitoare. Având în vedere rata dramatică a decăderii economice, industriale, morale şi sociale care a avut loc de la un capăt la altul al Americii în ultimele cinci decenii, această zi nu poate fi departe.
Marxiştii s-au apropiat de scopul lor pe diverse căi, pe ascuns şi prin înşelătorie. Senatorul Joe McCarthy a avut perfectă dreptate când, în 1950, a avertizat cu pasiune şi convingere că America a fost infiltrată de comunism prin instituţiile sale. După cum scria Rose Martin:
Iluminaţii germani care frecventează Bayreuth şi care azi pot privi cu satisfacţie macabră la contextul lui Siegfried nu se bucură de muzica lui Wagner şi doar aşteaptă vag ca într-o zi visul lor de a domina lumea să se îndeplinească, în sfârşit. Ei stau mai degrabă acolo ştiind că în timp ce milioane de americani privesc absenţi la un alt episod de putrezire a creierului din "Simpsons", cele două ciocane gemene ale marxismului – China şi Rusia - s-au poziţionat ca să lovească şi să le schimbe lumea pentru totdeauna. Un nou set de feţe va aparea pe Mount Rushmore iar visul American va ajunge la un final abrupt.
Dacă o proporţie semnificativă de creştini de pe cuprinsul Americii nu vor renunţa la idolatria si apostazia lor, la dispreţul lor nemărginit faţă de legile şi preceptele pe care Domnul şi Creatorul nostru le-a poruncit, atunci această îngrozitoare judecată va veni. Să va amintiţi mereu că aceşti psihopaţi lucrează pentru Satana. Că obiectivele lor sunt obiectivele lui. Ticăloşia care le inundă minţile şi inimile este o proiecţie a ticăloşiei lui.
Vorbind oamenilor, Isus le-a spus despre diavol :
44 Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi!
Ioan 8,44-45
10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
13 De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
14 Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15 având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.
Efesenii 6, 10-18
Wagner, Siegfried, Marx and the New World Order
by Jeremy James ~ Ireland, August 7, 2013
Pentru început să nu uităm un eveniment sugestiv: pe 15 septembrie va fi un concert grandios în cadrul Festivalului Enescu care-l celebrează pe Wagner şi opera sa... ( n.t.)
Acest articol ar putea părea ciudat majorităţii
americanilor (şi bineînţeles românilor n.t) întrucât ilustrează o
structură de putere ocultă care domneşte între elitele secrete de mult
timp ! Ca şi lectură de bază s-ar putea să doriţi să citiţi şi:
 | Iluminaţii germani semnalează căderea iminentă a Americii prin înlocuirea preşedinţilor SUA de pe Muntele Rushmore cu Karl Marx şi cei trei marxişti psihopaţi – Lenin, Stalin, şi Mao. |
Cabala marxisto-masonică care controlează Europa se pare că este extrem de sigură că planul privind crearea Noii Ordini Mondiale progresează foarte frumos.
Festivalul anual Wagner de la Bayreuth, în Bavaria, tocmai s-a deschis cu o nouă reprezentaţie a "The Ring" (Inelul Nibelungilor).
Figuri dintre cele mai prospere şi mai influente ale oamenilor de afaceri germani participă la acest eveniment anual, împreună cu personaje care conduc lumea financiară, politicieni şi membri ai familiilor regale vechi din Germania şi Austria. Este un pelerinaj în vechea tradiţie teutonică, în care păgânii care conduc Vaterlandul îşi afişează bunăstarea şi pedigree-ul, socializează unii cu ceilalţi şi se închină la altarul lui Wotan.
În timp ce Wotan poate reprezenta figura tatălui din ciclul Inelul, Siegfried este cel care simbolizează omul viitorului, omul destinului, marele erou pe care noi toţi suntem chemaţi să-l studiem şi să-l admirăm. Aceasta figură contradictorie, în acelaşi timp simplă dar şi complexă, este arhetipul luptătorului care se antrenează pentru cea mai înaltă poziţie dintre toate - cea de conducător al Lumii. El este prototipul wagnerian al omului perfect care într-o bună zi va avea supremaţia deplină şi va domni peste întreaga omenire.
Lui Wagner i-au trebuit 25 de ani ca să aducă în formă de operă idealul pe care el l-a perceput în Siegfried, eroul legendar din mitologia nordică şi germanică. Ca şi Nietzsche, care a împărtăşit acelaşi ideal al Supraomului, Wagner a crezut că acesta încă nu există, dar că într-o bună zi va veni şi va transforma lumea. "Sigfried este omul viitorului", după care, cum spune Wagner, noi tânjim dar pe care nu putem să-l facem să existe şi care trebuie să se creeze singur folosind ca mijloc distrugerea noastră. (Nietzsche, Wagner and the Philosophy of Pessimism, Roger Hollinrake, 1982)
 |
25 iulie 2013
Cancelarul german Angela Merkel sosind împreună cu soţul său la deschiderea Festivalului de la Bayreuth
|
Este de remarcat teroarea îngrozitoare îngropată în viziunea lui Wagner: în timp ce cei răsculaţi împotriva lui Dumnezeu aşteaptă venirea Supraomului, ei ştiu, în acelaşi timp, că acesta nu poate să-şi înceapă domnia decât distrugând mai întâi ordinea mondială existentă. Această precondiţie teribilă prin care toate naţiunile sunt complet desfiinţate este portretizată în scena finală "Amurgul zeilor" (Götterdämmerung), ultima operă din ciclu.
Nu este nevoie să-ţi fi dat un doctorat în religii comparate ca să observi că Wagner scria despre Anticrist. La fel a făcut şi Nietzsche. Pentru ei acest "om zeificat" este produsul final al evoluţiei ariene, o fiinţă care va indeplini destinul omenirii prin transcenderea binelui şi răului, devenind un zeu.
Aceasta este mare minciună a lui Satana: că omul însuşi, prin propria lui autoritate, trebuie să decidă care fapte sunt bune şi care rele; că omul este de fapt un zeu care nu şi-a dat încă seama de propria sa divinitate şi care, prin rebeliunea împotriva lui Dumnezeu şi a Bibliei îşi va găsi adevărata eliberare şi îşi va prelua locul între nemuritori. Dar omul este doar amăgit. A căzut în capcana, în vraja lui Satana însuşi, rebelul suprem. După cum spune Sfânta Scriptură:
"Rebeliunea este păcatul vrăjitoriei" (1 Samuel 15:23).La prima reprezentaţie a lui Siegfried din 1876, Wagner i-a spus tenorului principal cum ar trebui să cânte rolui principal: "Trebuie să sune ca şi cum am anunţa o nouă religie". (The Cult of the Superman, Eric Bentley, 1969). Nietzsche a identificat la rândul său apariţia acestui Supraom cu o nouă religie, în care creştinismul va fi eradicat complet de pe suprafaţa pământului iar voinţa irezistibilă a Supraomului va domni cu supremaţie. Operele sale finale, Anticristul şi Ecce Homo (1888) reprezintă un atac susţinut, şi adesea vitriolant, asupra creştinismului.
Sinistrul Zeitgeist – (spirit al timpului) - care a modelat mintea încâlcită a lui Nietzsche se pare că a avut de asemenea o influenţă majoră asupra geniului vizionar al lui Wagner. În timp ce lucra la Siegfried el îi scria lui Liszt:
"Numai în momentul în care compun muzica îmi apare esenţa poemului meu (libretul): secrete care înainte îmi erau ascunse, mi se dezvăluie încontinuu. În acest fel totul devine mult mai pasionat şi mai urgent." (Der Ring des Nibelungen, Paul Thomason, Metropolitan Opera, 2013)Ciclul "Inelul Nibelungilor" este în mare măsură o celebrare a lui Siegfried-Supraomul, viitorul conducător al lumii, sau Anticristul.
Hitler a admirat foarte mult opera lui Wagner şi s-a identificat în particular cu eroul ei, Siegfried, întruchiparea perfectă a idealurilor sale ariene. La fel a făcut şi George Bernard Shaw, dramaturg şi laureat al premiului Nobel, co-fondator al Societăţii Fabiene Britanice. Acesta chiar a publicat o analiză detaliată a "Inelului Nibelungilor" şi a complotului în "The Perfect Wagnerite" (Wagnerianul perfect, 1898) care încă se mai tipăreşte. Celebra piesă a lui Shaw, Man and Superman (Omul şi Supraomul, 1903) care a fost denumită astfel după Supraomul lui Nietzsche (Übermensch) include şi o piesă–în-piesă, o meditaţie vicleană privind naşterea printr-o evoluţie cosmică a omului perfect, a stăpânului realităţii. Are chiar şi o scenă lungă în care Satana este prezentat ca fiind un ins rezonabil.
 |  |  |  |
| Wagner | Nietzsche | Shaw | Marx |
Ca şi co-fondator al Societăţii Fabiene, Shaw a fost un socialist. El dispreţuia creştinismul şi a făcut tot ce a putut pentru a promova scopurile marxismului. El chiar l-a denumit pe Lenin "cel mai mare fabian dintre noi toţi". Totuşi, spre deosebire de Marx, a favorizat o abordare graduală a schimbării sociale. Noua Ordine Mondială va fi adusă pe ascuns, mai degrabă decât prin măsuri revoluționare. Din acest motiv, societatea pe care a cofondat-o a fost denumită după generalul roman, consul şi dictator Quintus Fabius Maximus, care l-a învins pe puternicul Hannibal şi marea sa armată, nu prin confruntare directă ci slăbindu-l încetul cu încetul prin tactici de gherilă şi folosirea de manevre viclene, prefăcătorie şi înşelăciune. Atunci şi numai atunci a lansat lovitura finală.
Acest aspect al abordării de tip fabian este adesea uitat. Lungul proces al "înmuierii" se bazează pe principiul că lovitura finală, sălbatică, se aplică victimei numai când a venit momentul potrivit.
Aşa cum notează Rose Martin în analiza ei fină a comunismului în America:
"Pe coperta multor publicaţii fabiene este scris motto–ul fabian, care prescurtat este: "Aştept mult, dar când lovesc, lovesc puternic". De obicei acest motto este însoţit de o schiţă a unei broaşte ţestoase supărate, realizată de artistul fabian Walter Crane, care a apărut mai întâi pe o felicitare fabiană de Crăciun şi care a fost reprodusă de atunci, literalmente în milioane de exemplare pe broşuri şi pliante distribuite în întreaga lume vorbitoare de limbă engleză. Acest lucru s-a întâmplat cam până prin anii '60 când, din motive bineştiute de fabieni, a încetat brusc să mai apară pe coperţile publicaţiilor oficiale fabiene. – Fabian Freeway, Rose Martin, 1966
 | Emblema secretă şi motto-ul fabian : |
Acum, ştim de ce motto-ul fabian şi emblema caracteristică au dispărut din expunerea publică: spuneau prea mult !
Scopul întunecat al marxiştilor fabieni a fost scos în evidenţă în aşa numita "fereastră fabiană" pe care Shaw însuşi a schiţat-o şi a comandat realizarea ei, spre a celebra înfiinţarea Societăţii. (conform celor de mai jos)
Acest artefact macabru este expus în prezent la London School of Economics, instituţia marxistă înfiinţată de fabieni pentru promovarea pe ascuns a comunismului. Shaw este figura în verde din dreapta, înarmat cu un ciocan,
ţinând Pamântul cu un cleşte. El împarte sarcina remodelării lumii cu colegul său comunist Sidney Webb. H G Wells, un alt radical socialist, poate fi văzut în partea din stânga sus dar şi jos . Extraordinar de prolificul Wells a scris câteva lucrări non-ficţiune în care elogiază Noua Ordine Mondială şi conspiraţia aproape făţişă care o va crea, incluzând The Idea of a League of Nations (Ideea unei Ligi a Naţiunilor, 1919). (scrisă împreună cu un cuib de vipere intrigante Illuminati, care-i include pe Edward Grey şi Lionel Curtis). The Open Conspiracy (Conspiraţia făţişă, 1928) şi The New World Order (Noua Ordine Mondială, 1939).
Aşa-numita fereastră fabiană:
Anumiţi comentatori (de exemplu, Wikipedia) consideră că Annie Besant este una dintre femeile pictate pe fereastră. Besant a fost pentru lung timp conducătoarea Theosophical Society (Societatea Teosofică), un cult subversiv luciferian, al cărui scop major este să faciliteze sosirea Supraomului-Anticrist. Doamna Besant a fost unul dintre membri conducători ai Societaţii Fabiene şi o figură influentă a Iluminaţilor britanici. Asocierea sa apropiată cu fabienii subliniează caracterul tranşant anti-creștin al Societăţii şi hotărârea acesteia de a crea o Religie Mondială. Ea a fost cea care a instrumentat aducerea guruului–avatar hindus Jiddu Krishnamurti în Anglia, pe care l-a pregătit să le devină un mesia al New Age (Noua Eră), un precursor al lui Anticrist.
 |  |
| Emblema luciferică a Societăţii Teosofice | Jiddu Krishnamurti şi Annie Besant, 1926. |
Motto-ul care apare deasupra ferestrei fabiene este: "Remodeleaz-o mai aproape de dorinţa inimii" reprezentând un vers din Omar Khayyam, poetul musulman.
"-o" este desigur "Lumea", pe care modelatorii înarmaţi cu ciocanul o încălzesc până la o intensitate roşu-aprins pentru a o face mai sensibilă la loviturile devastatoare ale marxismului. Numai acest lucru în sine ne confirmă că fabienii nu sunt numai incrementalişti, ci sunt şi intriganţi radicali care lucrează pe la spate şi care folosesc în mod curent războiul şi violenţa pentru a-şi atinge scopurile. Majoritatea insurecţiilor şi campaniilor teroriste din lume din ultimii o sută de ani au fost finanţate şi coordonate în mod acoperit de principalele bănci londoneze.
De exemplu, în 1939, guvernatorul de atunci al Bancii Angliei, Montagu Norman - un fabian - a autorizat vânzarea unei cantităţi mari de aur pe care naziştii au furat-o în timpul invaziei Cehoslovaciei. Aceşti bani au ajutat la finanţarea războiului pe care Hitler tocmai se pregătea să-l ducă împotriva Marii Britanii ! Timp de mulţi ani acest act de trădare a fost ascuns şi chiar în zilele noastre este ascuns cu scrupulozitate de (sau mai bine spus, de către) mass-media.
Toate guvernele laburiste din ultimii 60 de ani au fost alcătuite mai ales din fabieni, inclusiv primii-miniştri Gordon Brown, Tony Blair, James Callaghan, Harold Wilson şi Clement Attlee. Partidul Conservator operează cu propriul sistem de pregătire a cadrelor, dar în cadrul circuitului Oxbridge (Oxford si Cambridge), inoculând acelaşi set de idealuri subversive, dar sub alte nume.
Scutul roşu (rot schild =
Rothschild) din faţa vetrei focului poartă motto-ul "Rugaţi-vă cu
evlavie, ciocăniţi tare". În acest context, "rugaţi-vă" este
cuvântul-cod pentru a planifica sau a pregăti în secret. Shaw descrie
ceea ce sunt fabienii, într-un stil tipic, mincinos şi înşelător. Când
ajunge însă să portretizeze forţa intensă cu care vor lovi în final ca
să-şi atingă scopul, nu mai încearcă să camufleze în niciun fel
intenţiile lor. Când lumea va fi încălzită la temperatura potrivită, o
serie de lovituri devastatoare vor fi aplicate imediat.Într-un mod interesant, Siegfried a jucat în opera lui Wagner un act paralel în care îşi forjează sabia sa mortală, Notung, cu un ciocan mare…
Cu un ciocan mare, Siegfried bate o sabie care va schimba definitiv lumea:
 | 
Stema Austriei. A se observa secera si ciocanul, simbolurile comunismului.
|
Stema Germaniei de Est (RDG), 1955-1990. A se observa ciocanul si compasul masonic:
Între elementele variate reprezentate pe fereastra fabiană, cel mai tulburător dintre toate este scutul suspendat între cei doi fabieni înarmaţi cu ciocane, deasupra lumii paralizate. Scutul descrie un lup acoperit în haine de oaie – o referire cinică şi îndrăzneaţă la Lucifer şi slujitorii săi.
Întrucât Guvernul Unic Mondial va avea nevoie de sprijinul unei Religii Unice Mondiale, prin care Supraomului–Anticrist i se va asigura acceptarea mondială de către masele omenirii, un anumit număr de instituţii lucrează mână-n mână cu fabienii pentru a forma un sistem religios global. O astfel de instituţie este Fundaţia Tony Blair, condusă de nimeni altul decât de domnul Blair.
Conform website-ului său oficial, fundaţia "furnizează conducătorilor cunoştinţe
şi aptitudini de analiză a impactului şi complexităţii religiei în
lume", toate cu scopul de a avansa "Credinţa şi Globalizarea" – cuvinte
cod pentru viitoarea Religie Unică Mondială.În aceste condiţii, dl. Blair, un fabian, nu putea fi decât cea mai nimerită persoană care să fie aleasă de London School of Economics să inaugureze în mod formal Fereastra Fabiană în aprilie 2006.
Ciocanele marxiste sunt aţintite asupra Statelor Unite ale Americii
De mai multe decenii, marxiştii deghizaţi în "democraţi" sau "republicani" au subminat şi demontat în mod gradual Statele Unite ale Americii. În momentul în care acestea vor fi suficient de slăbite, ciocanele lui Sigfried, Marx şi ale fabienilor vor cădea cu o intensitate zdrobitoare. Având în vedere rata dramatică a decăderii economice, industriale, morale şi sociale care a avut loc de la un capăt la altul al Americii în ultimele cinci decenii, această zi nu poate fi departe.
Marxiştii s-au apropiat de scopul lor pe diverse căi, pe ascuns şi prin înşelătorie. Senatorul Joe McCarthy a avut perfectă dreptate când, în 1950, a avertizat cu pasiune şi convingere că America a fost infiltrată de comunism prin instituţiile sale. După cum scria Rose Martin:
Din 1948, McCarthy a purtat o campanie care părea în acel moment ca fiind a unui singur om, prin care alerta ţara despre pericolul infiltrării comunismului în guvern. În decursul procesului, el i-a alarmat în mod serios şi pe fabienii socialişti, care s-au speriat că vor fi ei următorii demascaţi.Senatul s-a pornit împotriva lui cu o sălbăticie neobişnuită - la comandă, fără nici un dubiu -, apoi a murit în condiţii suspecte la Bethesda Naval Hospital în vârstă de numai 48 de ani. De atunci, bunul său renume a fost mereu murdărit. El a văzut clar, încă de atunci – din anii ’50 - ceea ce puţini americani se pare că înţeleg, chiar şi astăzi, în ciuda îngrozitorului sabotaj politic, industrial şi economic care are loc de-a lungul anilor care au urmat.
Iluminaţii germani care frecventează Bayreuth şi care azi pot privi cu satisfacţie macabră la contextul lui Siegfried nu se bucură de muzica lui Wagner şi doar aşteaptă vag ca într-o zi visul lor de a domina lumea să se îndeplinească, în sfârşit. Ei stau mai degrabă acolo ştiind că în timp ce milioane de americani privesc absenţi la un alt episod de putrezire a creierului din "Simpsons", cele două ciocane gemene ale marxismului – China şi Rusia - s-au poziţionat ca să lovească şi să le schimbe lumea pentru totdeauna. Un nou set de feţe va aparea pe Mount Rushmore iar visul American va ajunge la un final abrupt.
Dacă o proporţie semnificativă de creştini de pe cuprinsul Americii nu vor renunţa la idolatria si apostazia lor, la dispreţul lor nemărginit faţă de legile şi preceptele pe care Domnul şi Creatorul nostru le-a poruncit, atunci această îngrozitoare judecată va veni. Să va amintiţi mereu că aceşti psihopaţi lucrează pentru Satana. Că obiectivele lor sunt obiectivele lui. Ticăloşia care le inundă minţile şi inimile este o proiecţie a ticăloşiei lui.
Vorbind oamenilor, Isus le-a spus despre diavol :
44 Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi!
Ioan 8,44-45
10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
13 De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
14 Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15 având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.
Efesenii 6, 10-18
marți, 13 august 2013
Români în oglindă
Prioritate de Dreapta
BURSA:
MAKE
BURSA:
Abjecţia
din "De ce este România altfel?", o carte a istoricului Lucian Boia,
care îşi datorează succesul printre "români" tezei că "românii" nu au o
identitate naţională structurată (un succes paradoxal, nu-i aşa?! - cum
ajungem să premiem o carte care ne face tâmpiţi, în mod explicit?;
doar din tâmpenie!), s-a prelins şi în discursul lui Ion Cristoiu,
convocat telefonic, marţi, în emisiunea lui Robert Turcescu, dedicată
recentelor întâmplări de la Antena TV.
Cristoiu a spus:
"Nivelul dezastruos al presei româ-neşti nu îşi are cauza în ziarişti, ci îşi are cauza în publicul consumator.
Noi am fost tâmpiţi de românii tâmpiţi, nu noi am tâmpit România.
Este o prostie!
Ei ne-au tâmpit".
Un faimos istoric şi un faimos ziarist se întâlnesc într-o părere comună - "românii sunt tâmpiţi" - pentru care nu-ţi trebuie nici cine ştie ce şcoală, nici cine ştie ce inteligenţă.
Este, doar, o părere rudimentară, o prostie care poate fi rostită după un kil de ţuică, dar nu pleci cu ea din cârciumă să scrii o carte, ori să te dai în stambă la televizor, trans-formând-o în abjecţie.
O CONFUZIE (NU FOARTE SUBTILĂ)
Atât comentariul lui Cristoiu, cât şi cartea lui Boia au o legătură subtilă (dar nu foarte subtilă) cu ceea ce s-a întâmplat la Referendumul de acum un an pentru îndepărtarea preşedintelui, deoarece, probabil, amândoi au considerat că numărul mare de cetăţeni care au votat contra lui Băsescu vor fi fost manipulaţi de cascada de minciuni şi de fluviul de manipulări ale trustului media al lui Dan Voiculescu.
Asta este o confuzie.
Subtilă (dar nu foarte subtilă).
Nu, milioanele de cetăţeni aveau propria idee că Băsescu trebuie îndepărtat, pentru motive serioase, reale - n-am să menţionez decât faptul că nu-şi îndeplinise promisiunea-slogan "Să trăiţi bine!"
Desigur, manipularea dezgustătoare practicată de organele de presă ale lui Voiculescu şi-a jucat rolul său, dar nu a determinat votul, ci cu totul alt-ceva: manipularea şi minciunile au stârnit ura cu care au votat cetăţenii.
Manipularea şi minciunile au generat scindarea cetăţenilor, tensiunile, imposibilitatea dialogului logic.
Atât.
Nu opţiunea politică.
Desigur, o parte dintre cetăţenii şovăielnici vor fi fost antrenaţi de nemulţumiţii înflăcăraţi.
Dar asta se întâmplă întotdeauna.
Boia şi Cristoiu sunt victimele acestei confuzii (nu foarte subtile).
PUIUL CU TREI PICIOARE
De fapt, apariţia cărţii lui Boia, anul trecut, trebuie că i-a activat lui Cristoiu convingeri intime, formate cu mult înainte de acest "eveniment editorial": Ion Cristoiu este aşa-zisul "inventator" al presei "faptului divers", odată cu lansarea "Evenimentului zilei", prin 1993, unde puteai citi cum puiul de găină cu trei picioare întrece în viteză Trabantul, sau cum "românca" i-a croit vacii un sutien pentru uger - poveşti copiate cuvânt cu cuvânt (nu, cuvântul "Trabantul" reprezintă contribuţie originală) din presa interbelică românească, servite drept ştiri de actualitate.
În 1993, PRO TV zăcea în scutece, drept "Canal 39", dar, după doi ani de succes fulminant al puiului cu trei picioare al lui Cristoiu, a primit finanţare de la Ronald Lauder şi a îmbrăţişat reţeta divertismentului inventată de Cristoiu, ducând-o pe noi culmi de manele, telenovele şi continuă sărbătoare a prostului gust, consacrând mahalaua naţională şi pe mahalagiii săi, astfel că "intelectualul subţire" Adrian Năstase a trebuit să se afişeze drept prieten cu Mugur Mihăescu - "Garcea" de la "Vacanţa mare", în căutare de simpatie populară.
Azi un ou, mâine un bou.
Puiul cu trei picioare ieşise din ou.
PRESA POSTREVOLUŢIONARĂ PSEUDODEMOCRATICĂ
Cu câtva timp în urmă (BURSA 11.06.2012), am publicat un eseu intitulat "Votul tău contează, dar... nu pentru tine", unde am arătat că, în pofida credinţei generale că presa s-ar fi aflat în avangarda democratizării ţării, în primii ani de după Revoluţie, de fapt ea a slujit confiscării puterii populare şi separării poporului de putere.
Am scris atunci:
"Alungarea lui Ceauşescu fusese săvârşită în mod spontan de mulţimile îmbătate de oportunitate şi indiferent că, ulterior, vor fi fost atestate grupuscule acţionând coordonat, este incontestabilă starea de exasperare populară.
Actul Revoluţiei noastre este, fără îndoială, exerciţiu al puterii poporului.
Corespunde definiţiei etimologice a democraţiei.
În modul cel mai limpede, poporul este cel care a orientat presa înspre democraţie, nicidecum invers.
Titlurile de substituire - "Libertatea" (pentru "Informaţia Bucureştiului"), "Adevărul" (pentru "Scânteia") şi "Tineretul liber" (pentru "Scânteia tineretului") - nu au fost adoptate înainte de Revoluţie, ci după ce a devenit clar că jurnaliştii comunişti şi atent verificatele conduceri comuniste ale editurilor nu mai riscă nimic schimbând baricada cu cea a învingătorilor; înlocuirea titlurilor a vrut să semnaleze publicului că mass-media ţine pasul cu orientarea politică a maselor ("a ţine pasul cu..." nu înseamnă deloc "deschizător de drumuri").
............................................
Ion Iliescu a lansat expresia "vid de putere", cu referire la paralizia instituţiilor politice şi ale adminis-traţiei statului, nepotrivite cu spiritul mulţimii.
Expresia pare corectă, deoarece un regim democratic se prezintă într-o organigramă complexă de instituţii funcţionale (chiar şi în formulele sale de origine antică), iar cea corespunzătoare voinţei populare, nu doar că nu fusese legitimată, ci nu fusese nici măcar concepută anterior manifestaţiilor de protest[...]
Dar, expresia "vid de putere" a lui Ion Iliescu, în adâncime, falsifică situaţia.
În realitate, obişnuita aroganţă a autorităţilor comuniste se încovoiase sub presiunea unei puteri covârşitoare - puterea poporului.
A democraţiei.
Inclusiv armata, miliţia, ba chiar şi serviciile speciale se manifestau timid, la contactul cu cetăţenii oarecari.
Era suficient să fii civil - aceasta a fost "uniforma" Puterii.
Expresia "vid de putere" promovează flagrant falsul şi întemeiază viclenia confiscării puterii populare, în capcana organigramei statului şi a "reprezentării" voinţei populare, în numele căreia sunt adoptate deciziile de interes general.
..........................................
La această confiscare a servit presa postdecembristă: indiferent de natura interesului politic pe care l-a slujit (uneori declarându-şi aservirea, vezi "Dreptatea" - organ de presă al PNŢCD, alteori în genunchi - vezi poziţia corpului PRO TV la alegerile din 1996 şi sărind în cealaltă barcă, la cele din 2000) mass-media a orientat opinia publică înspre organigramă şi reprezentare (cu înţelesul de "democraţie", care le-a fost atribuit implicit).
În această privinţă, presei nu i se poate refuza calitatea de "deschizător de drumuri".
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "putere", ca să desemneze partidul sau coaliţia la guvernare.
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "popor", ca să desemneze masa guvernată."
"ROMÂNII" ÎNTRE GHILIMELE
Atât Lucian Boia, cât şi Ion Cris-toiu folosesc expresia "românii", când se referă la conaţionali şi practică acest discurs alături de majoritatea figurilor publice - fie ei ziarişti, fie ei politicieni.
N-am să detaliez sorgintea relativ dubioasă a modului acestuia de a vorbi (precum şi în cazul expresiei "Guvernul de la Bucureşti"), în schimb îi voi releva înţelesul.
Când spui "românii", te referi la ceilalţi şi te excluzi pe tine.
Tu însuţi nu eşti "românii".
De aceea, poţi spune, fără nici o strângere de inimă, că "românii sunt tâmpiţi".
Tu însuţi nu eşti tâmpit, ba chiar, această constatare devine o insignă care te deosebeşte de marea de tâmpiţi.
Eşti lucid.
Eşti european şi îi înveţi pe europeni cum "să lucreze" cu tâmpiţii care sunt români.
Faptul că te-ai născut în Româ-nia este un accident care poate fi corectat.
"Nu m-am născut în locul potrivit", vorba cântecului lui Guess Who (care şi el a fost premiat).
N-ai decât să înlocuieşti aşa-zisul drapel românesc de pe ciocolata ROM, cu drapelul american, ca să o poţi mânca, fără ruşine, oriunde în lume (un clip publicitar care a fost multiplu premiat).
Nu stau acum să explic de ce sunt mândru că-s român.
Vă asigur că mândria de român este temeinică, stă pe argumente solide, care acoperă fenomenologia naţională.
Aici, însă, vă îndemn, doar, ca în loc să mai spuneţi "românii", să folosiţi pronumele "noi".
Staţi în oglindă şi spuneţi "noi suntem tâmpiţi".
Încercaţi, domnule Lucian Boia, spuneţi: "Sunt tâmpit".
Încercaţi şi dumneavoastră, domnule Ion Cristoiu - "Sunt tâmpit şi m-am tâmpit singur".
Încercaţi voi, toţi premianţii...
Cristoiu a spus:
"Nivelul dezastruos al presei româ-neşti nu îşi are cauza în ziarişti, ci îşi are cauza în publicul consumator.
Noi am fost tâmpiţi de românii tâmpiţi, nu noi am tâmpit România.
Este o prostie!
Ei ne-au tâmpit".
Un faimos istoric şi un faimos ziarist se întâlnesc într-o părere comună - "românii sunt tâmpiţi" - pentru care nu-ţi trebuie nici cine ştie ce şcoală, nici cine ştie ce inteligenţă.
Este, doar, o părere rudimentară, o prostie care poate fi rostită după un kil de ţuică, dar nu pleci cu ea din cârciumă să scrii o carte, ori să te dai în stambă la televizor, trans-formând-o în abjecţie.
O CONFUZIE (NU FOARTE SUBTILĂ)
Atât comentariul lui Cristoiu, cât şi cartea lui Boia au o legătură subtilă (dar nu foarte subtilă) cu ceea ce s-a întâmplat la Referendumul de acum un an pentru îndepărtarea preşedintelui, deoarece, probabil, amândoi au considerat că numărul mare de cetăţeni care au votat contra lui Băsescu vor fi fost manipulaţi de cascada de minciuni şi de fluviul de manipulări ale trustului media al lui Dan Voiculescu.
Asta este o confuzie.
Subtilă (dar nu foarte subtilă).
Nu, milioanele de cetăţeni aveau propria idee că Băsescu trebuie îndepărtat, pentru motive serioase, reale - n-am să menţionez decât faptul că nu-şi îndeplinise promisiunea-slogan "Să trăiţi bine!"
Desigur, manipularea dezgustătoare practicată de organele de presă ale lui Voiculescu şi-a jucat rolul său, dar nu a determinat votul, ci cu totul alt-ceva: manipularea şi minciunile au stârnit ura cu care au votat cetăţenii.
Manipularea şi minciunile au generat scindarea cetăţenilor, tensiunile, imposibilitatea dialogului logic.
Atât.
Nu opţiunea politică.
Desigur, o parte dintre cetăţenii şovăielnici vor fi fost antrenaţi de nemulţumiţii înflăcăraţi.
Dar asta se întâmplă întotdeauna.
Boia şi Cristoiu sunt victimele acestei confuzii (nu foarte subtile).
PUIUL CU TREI PICIOARE
De fapt, apariţia cărţii lui Boia, anul trecut, trebuie că i-a activat lui Cristoiu convingeri intime, formate cu mult înainte de acest "eveniment editorial": Ion Cristoiu este aşa-zisul "inventator" al presei "faptului divers", odată cu lansarea "Evenimentului zilei", prin 1993, unde puteai citi cum puiul de găină cu trei picioare întrece în viteză Trabantul, sau cum "românca" i-a croit vacii un sutien pentru uger - poveşti copiate cuvânt cu cuvânt (nu, cuvântul "Trabantul" reprezintă contribuţie originală) din presa interbelică românească, servite drept ştiri de actualitate.
În 1993, PRO TV zăcea în scutece, drept "Canal 39", dar, după doi ani de succes fulminant al puiului cu trei picioare al lui Cristoiu, a primit finanţare de la Ronald Lauder şi a îmbrăţişat reţeta divertismentului inventată de Cristoiu, ducând-o pe noi culmi de manele, telenovele şi continuă sărbătoare a prostului gust, consacrând mahalaua naţională şi pe mahalagiii săi, astfel că "intelectualul subţire" Adrian Năstase a trebuit să se afişeze drept prieten cu Mugur Mihăescu - "Garcea" de la "Vacanţa mare", în căutare de simpatie populară.
Azi un ou, mâine un bou.
Puiul cu trei picioare ieşise din ou.
PRESA POSTREVOLUŢIONARĂ PSEUDODEMOCRATICĂ
Cu câtva timp în urmă (BURSA 11.06.2012), am publicat un eseu intitulat "Votul tău contează, dar... nu pentru tine", unde am arătat că, în pofida credinţei generale că presa s-ar fi aflat în avangarda democratizării ţării, în primii ani de după Revoluţie, de fapt ea a slujit confiscării puterii populare şi separării poporului de putere.
Am scris atunci:
"Alungarea lui Ceauşescu fusese săvârşită în mod spontan de mulţimile îmbătate de oportunitate şi indiferent că, ulterior, vor fi fost atestate grupuscule acţionând coordonat, este incontestabilă starea de exasperare populară.
Actul Revoluţiei noastre este, fără îndoială, exerciţiu al puterii poporului.
Corespunde definiţiei etimologice a democraţiei.
În modul cel mai limpede, poporul este cel care a orientat presa înspre democraţie, nicidecum invers.
Titlurile de substituire - "Libertatea" (pentru "Informaţia Bucureştiului"), "Adevărul" (pentru "Scânteia") şi "Tineretul liber" (pentru "Scânteia tineretului") - nu au fost adoptate înainte de Revoluţie, ci după ce a devenit clar că jurnaliştii comunişti şi atent verificatele conduceri comuniste ale editurilor nu mai riscă nimic schimbând baricada cu cea a învingătorilor; înlocuirea titlurilor a vrut să semnaleze publicului că mass-media ţine pasul cu orientarea politică a maselor ("a ţine pasul cu..." nu înseamnă deloc "deschizător de drumuri").
............................................
Ion Iliescu a lansat expresia "vid de putere", cu referire la paralizia instituţiilor politice şi ale adminis-traţiei statului, nepotrivite cu spiritul mulţimii.
Expresia pare corectă, deoarece un regim democratic se prezintă într-o organigramă complexă de instituţii funcţionale (chiar şi în formulele sale de origine antică), iar cea corespunzătoare voinţei populare, nu doar că nu fusese legitimată, ci nu fusese nici măcar concepută anterior manifestaţiilor de protest[...]
Dar, expresia "vid de putere" a lui Ion Iliescu, în adâncime, falsifică situaţia.
În realitate, obişnuita aroganţă a autorităţilor comuniste se încovoiase sub presiunea unei puteri covârşitoare - puterea poporului.
A democraţiei.
Inclusiv armata, miliţia, ba chiar şi serviciile speciale se manifestau timid, la contactul cu cetăţenii oarecari.
Era suficient să fii civil - aceasta a fost "uniforma" Puterii.
Expresia "vid de putere" promovează flagrant falsul şi întemeiază viclenia confiscării puterii populare, în capcana organigramei statului şi a "reprezentării" voinţei populare, în numele căreia sunt adoptate deciziile de interes general.
..........................................
La această confiscare a servit presa postdecembristă: indiferent de natura interesului politic pe care l-a slujit (uneori declarându-şi aservirea, vezi "Dreptatea" - organ de presă al PNŢCD, alteori în genunchi - vezi poziţia corpului PRO TV la alegerile din 1996 şi sărind în cealaltă barcă, la cele din 2000) mass-media a orientat opinia publică înspre organigramă şi reprezentare (cu înţelesul de "democraţie", care le-a fost atribuit implicit).
În această privinţă, presei nu i se poate refuza calitatea de "deschizător de drumuri".
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "putere", ca să desemneze partidul sau coaliţia la guvernare.
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "popor", ca să desemneze masa guvernată."
"ROMÂNII" ÎNTRE GHILIMELE
Atât Lucian Boia, cât şi Ion Cris-toiu folosesc expresia "românii", când se referă la conaţionali şi practică acest discurs alături de majoritatea figurilor publice - fie ei ziarişti, fie ei politicieni.
N-am să detaliez sorgintea relativ dubioasă a modului acestuia de a vorbi (precum şi în cazul expresiei "Guvernul de la Bucureşti"), în schimb îi voi releva înţelesul.
Când spui "românii", te referi la ceilalţi şi te excluzi pe tine.
Tu însuţi nu eşti "românii".
De aceea, poţi spune, fără nici o strângere de inimă, că "românii sunt tâmpiţi".
Tu însuţi nu eşti tâmpit, ba chiar, această constatare devine o insignă care te deosebeşte de marea de tâmpiţi.
Eşti lucid.
Eşti european şi îi înveţi pe europeni cum "să lucreze" cu tâmpiţii care sunt români.
Faptul că te-ai născut în Româ-nia este un accident care poate fi corectat.
"Nu m-am născut în locul potrivit", vorba cântecului lui Guess Who (care şi el a fost premiat).
N-ai decât să înlocuieşti aşa-zisul drapel românesc de pe ciocolata ROM, cu drapelul american, ca să o poţi mânca, fără ruşine, oriunde în lume (un clip publicitar care a fost multiplu premiat).
Nu stau acum să explic de ce sunt mândru că-s român.
Vă asigur că mândria de român este temeinică, stă pe argumente solide, care acoperă fenomenologia naţională.
Aici, însă, vă îndemn, doar, ca în loc să mai spuneţi "românii", să folosiţi pronumele "noi".
Staţi în oglindă şi spuneţi "noi suntem tâmpiţi".
Încercaţi, domnule Lucian Boia, spuneţi: "Sunt tâmpit".
Încercaţi şi dumneavoastră, domnule Ion Cristoiu - "Sunt tâmpit şi m-am tâmpit singur".
Încercaţi voi, toţi premianţii...
MAKE
miercuri, 7 august 2013
JR Nyquist - texte traduse
Prioritate de Dreapta
ESENŢA PROPAGANDEI COMUNISTE : IDEILE OTRĂVITOARE - 19 ianuarie 2013 Este imposibil să inţelegem ce înseamnă «stânga», fără să înţelegem rolul decisiv al Partidului Comunist în acest sistem. Pentru cineva din America este dificil să scrie despre acest subiect deoarece majoritatea cititorilor americani nu sunt educaţi în spiritul istoriei şi teoriei comunismului. Ei nu cunosc tacticile comuniste, care se bazează pe folosirea unui limbaj care denaturează inţelesurile normale, aducând discursul şi gândirea politică într-o stare confuză şi buimacă. După cum au demonstrat generalii comunişti în anii 1960-1970, anumite «măsuri active» iniţiate de către Partidul Comunist al Uniunii Sovietice nu erau simple programe de dezinformare. Principala misiune era să se implementeze idei care să corupă şi să distorsioneze raţionamentul oamenilor punându-le în faţă o varietate de piste false.
9/11 şi Primăvara Arabă - 13 septembrie 2011 "Nu ştim de ce există o lipsă de carburant pentru aviaţie", spune Kremlinul. Câţiva observatori curajoşi din mass-media rusă au început să sugereze faptul că Ministerul Apărării a adunat carburantul pentru aviaţie care acum lipseşte. Ca răspuns la aceasta, Kremlinul a susţinut că deficitul s-a datorat unei defecţiuni din transporturile feroviare. (Dintr-o dată ei ştiu cauza penuriei). Şi totuşi, penuria de la Moscova pare să se întindă mai departe, spre est, la Ekaterinburg aeroportul Koltsovo a primit doar jumătate din transportul uzual de combustibil de aviaţie. Întrebarea care apare este dacă Rusia pregăteşte un pod aerian pentru a stabiliza Siria.
Rolul perturbator al Rusiei - 2 august 2011 "Răposatul gen. Odom a crezut că Uniunea Sovietică s-a transformat în aceste entităţi diferite", a remarcat Pompowski. "Acum, statele NATO trebuie să înţeleagă acest complex nou de putere, şi trebuie să ia notă". Pericolul, a spus Pompowski, este că Rusia ar putea "deteriora şi destabiliza structurile stabilite după al doilea război mondial, care au făcut parte din sistemului de securitate al Vestului". Politica oficială rusă este de a crea o nouă "arhitectură de securitate pentru Europa". Acest lucru se traduce ca Europa fără NATO - adică Europa dominată de Rusia.
Realităţile financiare şi demografice ale NATO - 14 iunie 2011 Două treimi din membrii NATO nu au furnizat forţe pentru campania din Libia. "Sincer", a spus Gates, "mulţi dintre acei aliaţi care stau pe margine fac acest lucru nu fiindcă nu doresc să participe, ci pur şi simplu pentru că ei nu pot. Capabilităţile lor militare pur şi simplu nu există". Continuând să vorbească fără menajamente, Gates s-a referit la "cei care doresc şi sunt capabili să plătească preţul şi să ducă poverile angajamentelor alianţei, şi cei care se bucură de beneficiile statutului de membru NATO... dar nu vor să împartă riscurile şi costurile". El a spus că acest lucru este "inacceptabil". Există o "lipsă de voinţă", a spus el. După 9/11 cheltuielile NATO pentru apărare au scăzut cu aproape 15%.
Este democraţia calea spre pace ? - 28 mai 2011 Într-o carte intitulată Because They Hate, Brigitte Gabriel a scris: "... există încă americani care nu pot sau nu doresc să recunoască natura sau amploarea ameninţării prezentate de islamismul radical. Fie motivaţi de iluzii naive, sau de corectitudinea politică rigidă, ei afirmă că islamul este o religie "moderată", "tolerantă" şi "paşnică", care a fost deturnată de către "extremişti". Ei ignoră apelurile repetate la Jihad, războiul sfânt islamic, care provin de la moscheile controlate de guverne din aşa-numitele ţări islamice moderate, cum ar fi Egiptul, Pakistanul, şi Indonezia. Ei refuză să accepte că în lumea musulmană, extremismul este mainstream". Dacă Gabriel are dreptate, democraţia nu va aduce pacea în Orientul Mijlociu. Aceasta va aduce războiul. "Autorităţile religioase islamice şi liderii terorişti afirmă în mod repetat că vor distruge Statele Unite şi civilizaţia occidentală", a scris Gabriel. "Dacă nu vom lua în serios cuvintele lor, şi nu ne vom apăra, vor reuşi ...".
Rusia şi al-Qaeda (clipuri video) - 15 aprilie 2011
Capacitate şi intenţie - 12 martie 2011 Americanilor nu le place să discute despre posibilitatea unui război nuclear. Chiar şi sub jurământ, unui oficial de rang înalt din sistemul de informaţii al Statelor Unite nu i se permite să sugereze că Rusia este o ameninţare pentru Statele Unite ale Americii. Sub administraţia prezentă, oficialii din serviciile de informaţii sunt susceptibili de a fi pedepsiţi dacă descriu cu precizie o ameninţare dinspre Rusia. Senatorul Levin ştie acest lucru, şi în timpul audierilor de joi părea uşor amuzat în legătură cu ceea ce trebuie să fi crezut că a fost auto-implozia directorului Clapper.
Noua ameninţare rusească de după prăbuşirea vechiului URSS - 30 ianuarie 2011
Originile unui stat criminal - 8 ianuarie 2011 Deci, sistemul sovietic, şi sistemul de astăzi din Rusia, este construit pentru mobilizare totală. Cerinţa totalitară este un aspect necesar pregătirii de război. Trebuie să mobilizeze pe toată lumea, şi să pună în joc toate resursele. Nu contează dacă societatea este relativ săracă. Societăţile care se bazează pe libertate nu pot mobiliza cu uşurinţă pe toată lumea. O astfel de societate este lentă în reacţii, ori în a deveni o formaţiune militară. Burghezia din ţările occidentale investeşte în consum. În Rusia, standardul de viaţă scăzut este intenţionat, fiindcă toate resursele sunt rezervate pentru uzul militar, ceva nemaiauzit în ţări precum America sau Canada. Deşi aceste ţări sunt mai bogate decât ţări totalitare ca Rusia sau China, ele nu pot pune resursele lor imediat în uz militar.
Icky Leaks - 4 decembrie 2010 Din telegramele "scurse" aflăm, deasemenea, că dictatorul Rusiei, Vladimir Putin, ar putea să nu deţină personal controlul. Aflăm, deasemenea, cum crima organizată din Rusia, care operează sub ocrotirea serviciilor de informaţii si de securitate ale Rusiei, a pătruns în sectoare strategice ale economiei globale. Scopul acestei manevre nu este explicat în telegrame, dar putem presupune că analiştii din Europa şi din Statele Unite au tras concluzii, care sunt inaccesibile publicului larg.
Douăzeci de ani după căderea comunismului - 30 noiembrie 2010 Problema acum este că autorităţile germane şi instituţiile oficiale, responsabile în privinţa arhivelor, sunt extrem de reticente în a vedea legăturile între Germania de Est şi Uniunea Sovietică. Am vorbit cu cineva într-o funcţie de vârf de la arhivele privind KGB şi Stasi. Cele mai multe dintre documentele produse de Stasi au o ştampilă care arată că au fost transmise "prietenilor" sovietici. Acum, cercetătorii germani nu încearcă în mod serios ca să urmărească în continuare ce informaţie a fost utilizată, şi în ce scop... sau ce instrucţiuni sovietice au fost urmate într-o operaţiune sau alta. Ei nu doresc să preseze Moscova pentru răspunsuri. Ei nu doresc să supere Moscova.
Viitorul Europei - 20 noiembrie 2010 Rusia spera că unificarea Germaniei în 1990 ar fi putut duce la destrămarea NATO. Înşelată în aşteptări atunci când acest lucru nu s-a întâmplat, un alt front a fost activat. Potrivit lui Kalashnikov, Moscova "l-a angajat" pe Saddam Hussein să invadeze Kuweitul, să ademenească Occidentul într-o capcană strategică în timp ce s-ar face ea însăşi partenerul indispensabil al Occidentului. Odată ce Occidentul a intervenit decisiv în problemele din Orientul Mijlociu, a fost doar o chestiune de timp înainte ca provocarea din 9/11 să denatureze în mod extrem priorităţile strategice occidentale. Aici străluceşte războiul asimetric, spune Kalashnikov. Occidentul este acum implicat într-un conflict descris de un general britanic important drept "unwinnable". Deci, Occidentul trece la apărarea strategică în timp ce solicită Rusiei sprijin. "Şi asta", spune Kalashnikov, "va fi poziţia Occidentului pentru următorii 30 de ani!"
Strategii şi contrastrategii - 14 ianuarie 2010 Michael Bakowski a explicat, foarte pe scurt, ipoteza sa asupra modului în care "faza finală" extinsă, a strategiei sovietice pe termen lung ( 'Soviet long range deception strategy' ) este desfăşurată în Europa de Est de către "al treilea eşalon" de lideri sovietici, inclusiv figuri precum Iuşcenko, Saakaşvili, şi Putin. Din cauza decrepitudinii inevitabile a politicienilor vechi, cum ar fi Elţin şi Walesa, Bakowski crede că Kremlinul a fost obligat să implementeze politici noi, pornind o nouă rundă de înşelăciuni ( deceptions ). Acest lucru a fost necesar, deoarece strategia pe termen lung nu a reuşit să spargă NATO prin detaşarea Germaniei, în timp util, astfel încât "faza finală" a strategiei a intrat în prelungiri.
ESENŢA PROPAGANDEI COMUNISTE : IDEILE OTRĂVITOARE - 19 ianuarie 2013 Este imposibil să inţelegem ce înseamnă «stânga», fără să înţelegem rolul decisiv al Partidului Comunist în acest sistem. Pentru cineva din America este dificil să scrie despre acest subiect deoarece majoritatea cititorilor americani nu sunt educaţi în spiritul istoriei şi teoriei comunismului. Ei nu cunosc tacticile comuniste, care se bazează pe folosirea unui limbaj care denaturează inţelesurile normale, aducând discursul şi gândirea politică într-o stare confuză şi buimacă. După cum au demonstrat generalii comunişti în anii 1960-1970, anumite «măsuri active» iniţiate de către Partidul Comunist al Uniunii Sovietice nu erau simple programe de dezinformare. Principala misiune era să se implementeze idei care să corupă şi să distorsioneze raţionamentul oamenilor punându-le în faţă o varietate de piste false.
9/11 şi Primăvara Arabă - 13 septembrie 2011 "Nu ştim de ce există o lipsă de carburant pentru aviaţie", spune Kremlinul. Câţiva observatori curajoşi din mass-media rusă au început să sugereze faptul că Ministerul Apărării a adunat carburantul pentru aviaţie care acum lipseşte. Ca răspuns la aceasta, Kremlinul a susţinut că deficitul s-a datorat unei defecţiuni din transporturile feroviare. (Dintr-o dată ei ştiu cauza penuriei). Şi totuşi, penuria de la Moscova pare să se întindă mai departe, spre est, la Ekaterinburg aeroportul Koltsovo a primit doar jumătate din transportul uzual de combustibil de aviaţie. Întrebarea care apare este dacă Rusia pregăteşte un pod aerian pentru a stabiliza Siria.
Rolul perturbator al Rusiei - 2 august 2011 "Răposatul gen. Odom a crezut că Uniunea Sovietică s-a transformat în aceste entităţi diferite", a remarcat Pompowski. "Acum, statele NATO trebuie să înţeleagă acest complex nou de putere, şi trebuie să ia notă". Pericolul, a spus Pompowski, este că Rusia ar putea "deteriora şi destabiliza structurile stabilite după al doilea război mondial, care au făcut parte din sistemului de securitate al Vestului". Politica oficială rusă este de a crea o nouă "arhitectură de securitate pentru Europa". Acest lucru se traduce ca Europa fără NATO - adică Europa dominată de Rusia.
Realităţile financiare şi demografice ale NATO - 14 iunie 2011 Două treimi din membrii NATO nu au furnizat forţe pentru campania din Libia. "Sincer", a spus Gates, "mulţi dintre acei aliaţi care stau pe margine fac acest lucru nu fiindcă nu doresc să participe, ci pur şi simplu pentru că ei nu pot. Capabilităţile lor militare pur şi simplu nu există". Continuând să vorbească fără menajamente, Gates s-a referit la "cei care doresc şi sunt capabili să plătească preţul şi să ducă poverile angajamentelor alianţei, şi cei care se bucură de beneficiile statutului de membru NATO... dar nu vor să împartă riscurile şi costurile". El a spus că acest lucru este "inacceptabil". Există o "lipsă de voinţă", a spus el. După 9/11 cheltuielile NATO pentru apărare au scăzut cu aproape 15%.
Este democraţia calea spre pace ? - 28 mai 2011 Într-o carte intitulată Because They Hate, Brigitte Gabriel a scris: "... există încă americani care nu pot sau nu doresc să recunoască natura sau amploarea ameninţării prezentate de islamismul radical. Fie motivaţi de iluzii naive, sau de corectitudinea politică rigidă, ei afirmă că islamul este o religie "moderată", "tolerantă" şi "paşnică", care a fost deturnată de către "extremişti". Ei ignoră apelurile repetate la Jihad, războiul sfânt islamic, care provin de la moscheile controlate de guverne din aşa-numitele ţări islamice moderate, cum ar fi Egiptul, Pakistanul, şi Indonezia. Ei refuză să accepte că în lumea musulmană, extremismul este mainstream". Dacă Gabriel are dreptate, democraţia nu va aduce pacea în Orientul Mijlociu. Aceasta va aduce războiul. "Autorităţile religioase islamice şi liderii terorişti afirmă în mod repetat că vor distruge Statele Unite şi civilizaţia occidentală", a scris Gabriel. "Dacă nu vom lua în serios cuvintele lor, şi nu ne vom apăra, vor reuşi ...".
Rusia şi al-Qaeda (clipuri video) - 15 aprilie 2011
Capacitate şi intenţie - 12 martie 2011 Americanilor nu le place să discute despre posibilitatea unui război nuclear. Chiar şi sub jurământ, unui oficial de rang înalt din sistemul de informaţii al Statelor Unite nu i se permite să sugereze că Rusia este o ameninţare pentru Statele Unite ale Americii. Sub administraţia prezentă, oficialii din serviciile de informaţii sunt susceptibili de a fi pedepsiţi dacă descriu cu precizie o ameninţare dinspre Rusia. Senatorul Levin ştie acest lucru, şi în timpul audierilor de joi părea uşor amuzat în legătură cu ceea ce trebuie să fi crezut că a fost auto-implozia directorului Clapper.
Noua ameninţare rusească de după prăbuşirea vechiului URSS - 30 ianuarie 2011
Aceasta
a fost în Rusia formula capitalismului controlat. În acest mod, a
explicat Kalashnikov, comuniştii ruşi au folosit procesul de
"privatizare" pentru a se transforma într-o clasă de afacerişti care ar
putea face înţelegeri cu Occidentul. "Ruşii", a spus el, "aveau nevoie
să obţină statut juridic pentru companiile lor din Occident. Deci, din
nou, ruşii pun Vestul într-o poziţie strategică periculoasă, din cauza
Al-Qaida, din cauza noii dependenţe de gazul şi petrolul rusesc,
pentru că secţiuni ale comunităţii de afaceri din Vest colaborează cu
Rusia în societăţi comerciale; şi acest lucru îi va permite Moscovei să
îşi extindă eforturile sale militar-politice pe tot globul. Rusia de
astazi are resurse la care putea doar să viseze în timpul Războiului
Rece. Ei nu au nevoie să spioneze British Petroleum, deoarece acum
lucrează împreună cu British Petroleum. Acelaşi lucru este valabil
pentru mass-media, finanţele occidentale, etc, etc. Domeniul culegerii
de informaţii s-a schimbat, şi tactici diferite sunt utilizate acum.
Deci, natura spionajului s-a schimbat. Nu este mai slab decât inainte,
ci chiar şi mai intens".
Acesta
este modul în care o nouă ameninţare apare după ameninţarea cea veche.
Pentru a-l cita pe maiorul KGB Anatoli Golitsyn, este vorba despre
"minciuni noi în locul celor vechi".
Originile unui stat criminal - 8 ianuarie 2011 Deci, sistemul sovietic, şi sistemul de astăzi din Rusia, este construit pentru mobilizare totală. Cerinţa totalitară este un aspect necesar pregătirii de război. Trebuie să mobilizeze pe toată lumea, şi să pună în joc toate resursele. Nu contează dacă societatea este relativ săracă. Societăţile care se bazează pe libertate nu pot mobiliza cu uşurinţă pe toată lumea. O astfel de societate este lentă în reacţii, ori în a deveni o formaţiune militară. Burghezia din ţările occidentale investeşte în consum. În Rusia, standardul de viaţă scăzut este intenţionat, fiindcă toate resursele sunt rezervate pentru uzul militar, ceva nemaiauzit în ţări precum America sau Canada. Deşi aceste ţări sunt mai bogate decât ţări totalitare ca Rusia sau China, ele nu pot pune resursele lor imediat în uz militar.
Icky Leaks - 4 decembrie 2010 Din telegramele "scurse" aflăm, deasemenea, că dictatorul Rusiei, Vladimir Putin, ar putea să nu deţină personal controlul. Aflăm, deasemenea, cum crima organizată din Rusia, care operează sub ocrotirea serviciilor de informaţii si de securitate ale Rusiei, a pătruns în sectoare strategice ale economiei globale. Scopul acestei manevre nu este explicat în telegrame, dar putem presupune că analiştii din Europa şi din Statele Unite au tras concluzii, care sunt inaccesibile publicului larg.
Douăzeci de ani după căderea comunismului - 30 noiembrie 2010 Problema acum este că autorităţile germane şi instituţiile oficiale, responsabile în privinţa arhivelor, sunt extrem de reticente în a vedea legăturile între Germania de Est şi Uniunea Sovietică. Am vorbit cu cineva într-o funcţie de vârf de la arhivele privind KGB şi Stasi. Cele mai multe dintre documentele produse de Stasi au o ştampilă care arată că au fost transmise "prietenilor" sovietici. Acum, cercetătorii germani nu încearcă în mod serios ca să urmărească în continuare ce informaţie a fost utilizată, şi în ce scop... sau ce instrucţiuni sovietice au fost urmate într-o operaţiune sau alta. Ei nu doresc să preseze Moscova pentru răspunsuri. Ei nu doresc să supere Moscova.
Viitorul Europei - 20 noiembrie 2010 Rusia spera că unificarea Germaniei în 1990 ar fi putut duce la destrămarea NATO. Înşelată în aşteptări atunci când acest lucru nu s-a întâmplat, un alt front a fost activat. Potrivit lui Kalashnikov, Moscova "l-a angajat" pe Saddam Hussein să invadeze Kuweitul, să ademenească Occidentul într-o capcană strategică în timp ce s-ar face ea însăşi partenerul indispensabil al Occidentului. Odată ce Occidentul a intervenit decisiv în problemele din Orientul Mijlociu, a fost doar o chestiune de timp înainte ca provocarea din 9/11 să denatureze în mod extrem priorităţile strategice occidentale. Aici străluceşte războiul asimetric, spune Kalashnikov. Occidentul este acum implicat într-un conflict descris de un general britanic important drept "unwinnable". Deci, Occidentul trece la apărarea strategică în timp ce solicită Rusiei sprijin. "Şi asta", spune Kalashnikov, "va fi poziţia Occidentului pentru următorii 30 de ani!"
Strategii şi contrastrategii - 14 ianuarie 2010 Michael Bakowski a explicat, foarte pe scurt, ipoteza sa asupra modului în care "faza finală" extinsă, a strategiei sovietice pe termen lung ( 'Soviet long range deception strategy' ) este desfăşurată în Europa de Est de către "al treilea eşalon" de lideri sovietici, inclusiv figuri precum Iuşcenko, Saakaşvili, şi Putin. Din cauza decrepitudinii inevitabile a politicienilor vechi, cum ar fi Elţin şi Walesa, Bakowski crede că Kremlinul a fost obligat să implementeze politici noi, pornind o nouă rundă de înşelăciuni ( deceptions ). Acest lucru a fost necesar, deoarece strategia pe termen lung nu a reuşit să spargă NATO prin detaşarea Germaniei, în timp util, astfel încât "faza finală" a strategiei a intrat în prelungiri.
FMI, ca "garanţie" a perpetuării statutului de ţară-problemă
Prioritate de Dreapta
FMI mai mult încurcă şi creează un hazard moral semnificativ tocmai pentru ca aceste reforme să nu se întâmple în ritmul pe care îl dorim toţi cei care mergem la vot. FMI va acţiona ca orice politician (fiind compus tot din politicieni) şi va lua partea clasei politice şi nu partea sectorului privat. Inclusiv aşa zisa ”competenţă” în guvernare pe care o are FMI este îndoielnică în condiţiile în care peste tot în lume ei propun aceleaşi reţete de ”stabilizare” macroeconomică cu orice preţ – adică cu preţul destabilizării sectorului privat prin creşteri de taxe şi prin datorii suplimentare care trebuie plătite din taxe sau inflaţie în viitorul nu foarte îndepărtat. Mă doare sufletul când văd cum ne-am abandonat total în mâinile unor politicieni şi ale unor instituţii şi aşteptăm de la ei să ne schimbe destinul şi bunăstarea.
Nu putem enunţa o măsură clară prin care FMI a ajutat sau a ajută sectorul privat din România. Dimpotrivă… măsurile impuse au lovit dramatic taman în sectorul de la care se aştepta mai multă competitivitate. Într-o discuţie despre competitivitate, părerea unui funcţionar public (politic) cum este dna. Lagarde nu face doi bani. Sunt sigur că dacă ar fi fost întrebată la modul concret despre una sau două măsuri clare pe care să le aplice guvernul român în acest sens am fi asistat la o suită interminabilă de elucubraţii sau de generalităţi cu iz politic.
„Paradoxal,
prezenţa FMI în România este o formă de interpunere a statului în
treburile economiei private. Nu putem enunţa o măsură clară prin care
FMI a ajutat sau ajută sectorul privat din România. Dimpotrivă,
măsurile impuse au lovit dramatic taman în sectorul de la care se
aştepta mai multă competitivitate”, spune economistul Cristian Păun
într-un amplu interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, mult lăudata
macrostabilizare s-a produs prin creşteri semnificative de taxe şi cu o
dublare a datoriei publice, fără ca vreo reformă structurală să fie
dusă până la capăt măcar.
Epoch
Times: De ce are nevoie România de încă un acord de împrumut cu FMI
din moment ce, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, nevoia brută
de finanţare va scădea puternic în următorii ani iar dependenţa ţării
noastre de pieţele financiare interne şi externe a fost redusă în
sensul că ne împrumutăm mai ieftin de pe pieţele internaţionale de
capital pentru finanţarea deficitului bugetar?
Nu
este nevoie de FMI în România, nici acum şi nici în viitorul apropiat.
Această instituţie nu poate rezolva problemele pe care le are România.
Nici tipul de acord pe care l-am semnat acum (sau în trecut) nu le
rezolvă. Politicianul român însă are nevoie de FMI pentru că:
Fondul nu va crea locuri de muncă, FMI nu va crea exporturi suplimentare, FMI nu finanţează economia reală şi FMI nu dă niciun semnal pozitiv unor investitori ci, dimpotrivă îi sperie. Orice ţară aflată sub monitorizarea sa înseamnă că are probleme mari de guvernabilitate şi e mai bine să eviţi aceste ţări.
(1)
are nevoie de un arbitru pe scena politică românească care să fie
invocat în cazul unor disensiuni pe o problemă dată (deficit bugetar,
inflaţie, taxe);
Articole pe aceeaşi temă
Articole pe aceeaşi temă
(2)
are nevoie de un finanţator ieftin pentru a susţine ”artificial”
stabilitatea cursului de schimb prin împrumutarea la nevoie a unor sume
importante în valută de către banca centrală care să fie folosite pe
piaţa valutară pentru a ”apăra” cursul de schimb în cazul unor probleme;
(3)
e nevoie de cineva care să ne laude în absenţa unor realizări
confirmate de evoluţia economiei (care stagnează cu încăpăţânare);
(4)
e nevoie de un ţap ispăşitor în cazul în care problemele nu merg bine
şi atunci se poate da vina pe el fără a pierde semnificativ din
capitalul politic (el e băiatul ”rău” în timp ce politicienii sunt
băieţii ”buni” pe principiul noi am vrut altfel, dar FMI nu ne-a lăsat)
şi
(5)
e nevoie de un ”proiect” politic pe termen scurt dus până la capăt
care să poată fi folosit în campanie care să poată fi scos în faţă la
următoarele alegeri: autostrăzi nu am fost în stare să facem, dar
uitaţi am dus până la final cu succes un acord cu FMI. Fondul nu va
crea locuri de muncă, FMI nu va crea exporturi suplimentare, FMI nu
finanţează economia reală şi FMI nu dă niciun semnal pozitiv unor
investitori ci, dimpotrivă îi sperie. Orice ţară aflată sub
monitorizarea sa înseamnă că are probleme mari de guvernabilitate şi e
mai bine să eviţi aceste ţări.
Deci,
în opinia mea, cu cât scăpăm mai repede de FMI, cu atât mai bine. O
altă analiză care merită făcută este aceea legată de ce s-a întâmplat
”bun” în economia românească de când a venit FMI: e suficient să
analizăm câte companii s-au închis mai degrabă decât s-au deschis, câte
taxe au crescut de atunci, cum a evoluat datoria publică sau cum au
scăzut investiţiile străine ca să ne convingem de ”virtuţile”
asistenţei FMI – o instituţie care trebuia desfiinţată încă din 1971
după prăbuşirea Sistemului de la Bretton Woods şi pe care doar ţări
bananiere sau neputincioase (ca să nu spun altfel) o mai ţin în viaţă.
Cum
evaluaţi mesajul şefului FMI Christine Lagarde pentru România? În
afară de lauda că suntem campionii austerităţii, a adus acest statut
vreun beneficiu României?
Mesajul
FMI în România este unul politic şi politicianist. E similar lipitorii
care nu vrea să îşi ucidă victima. Noi suntem o victimă pentru ei şi
ei extrag câştiguri din prezenţa lor aici. Din neputinţa noastră de a
ne guverna şi de a lua măsurile ce trebuie luate. Sunt sigur că râd de
noi pe la spate şi că îşi freacă mâinile de bucurie pentru dobânda
încasată (mică e drept, dar aplicată la sume de miliarde e bunicică)
fără să facă mare lucru pentru noi. Nu mă aştept la altceva decât laude
moderate la adresa oricărui guvern pe care îl asistă. Doar nu o să ne
spună realitatea verde în faţă. Nu o să auziţi despre eşecul
privatizărilor sau reformelor structurale (ne)derulate sub ochii lor.
Ne-au ”macrostabilizat” prin creşteri semnificative de taxe, inflaţie
semnificativă şi printr-o dublare a datoriei publice fără ca vreo
reformă structurală să fie dusă până la capăt măcar. Suficient cât să
fim în stare să le plătim lor dobânzi importante şi cât să le dăm banii
înapoi la nevoie (care stau, cea mai mare parte a lor, fără să producă
nimic altceva decât dobânzi în conturile BNR la rezervă). De la acord
la acord, condiţiile impuse guvernelor s-au relaxat semnificativ şi e
normal să se întâmple aşa.
Ce măsuri vedeţi necesare pentru creşterea competitivităţii economiei româneşti, invocată şi de Lagarde?
Reducerea
fiscalităţii ar trebui să fie prioritatea zero a oricărui guvern
preocupat de sectorul privat şi de o creştere durabilă. Guvernele care
cresc taxele sunt guverne slabe. Astfel de guverne sunt interesate mai
degrabă de termenul scurt decât de termenul lung. Competitivitatea nu
poate să vină decât de la sectorul privat. Or, acesta trebuie să fie
stimulat cu orice preţ şi nu prin măsuri de tipul subvenţii sau ajutoare
(mai mult sau mai puţin mascate). Cu cât libertatea economică este mai
mare (incluzând aici nu doar taxele, ci şi corupţia şi birocraţia), cu
atât competitivitatea va apărea mai repede. Paradoxul este că prezenţa
FMI în România este o formă de interpunere a statului în treburile
economiei private.
Nu
putem enunţa o măsură clară prin care FMI a ajutat sau a ajută
sectorul privat din România. Dimpotrivă… măsurile impuse au lovit
dramatic taman în sectorul de la care se aştepta mai multă
competitivitate. Într-o discuţie despre competitivitate, părerea unui
funcţionar public (politic) cum este dna. Lagarde nu face doi bani.
Sunt sigur că dacă ar fi fost întrebată la modul concret despre una sau
două măsuri clare pe care să le aplice guvernul român în acest sens am
fi asistat la o suită interminabilă de elucubraţii sau de generalităţi
cu iz politic.
Cât
de eficiente sunt în opinia Dvs. acordurile cu FMI dat fiind că multe
dintre reformele cerute în acestea n-au fost îndeplinite iar problemele
structurale au rămas aceleaşi : întreprinderi de stat care continuă să
facă pierderi, să acumuleze arierate sau să facă profituri cu mult sub
potenţial, iar în unele sectoare, în special în energie şi
transporturi, lipsa investiţiilor este cronică?
Deloc
eficiente. Reformele trebuie să se întâmple fără ca cineva din afară
(care nu are nici interese directe în această probleme şi nici nu are
pârghiile prin care să sancţioneze un eventual eşec) să ne oblige să le
facem. Trebuie să fie ceva obligatoriu pentru clasa politică care ne
cere permanent votul şi apoi cade într-o amnezie totală până la
următoarele alegeri când ne vinde din nou iluzii pe pâine.
FMI mai mult încurcă şi creează un hazard moral semnificativ tocmai pentru ca aceste reforme să nu se întâmple în ritmul pe care îl dorim toţi cei care mergem la vot. FMI va acţiona ca orice politician (fiind compus tot din politicieni) şi va lua partea clasei politice şi nu partea sectorului privat. Inclusiv aşa zisa ”competenţă” în guvernare pe care o are FMI este îndoielnică în condiţiile în care peste tot în lume ei propun aceleaşi reţete de ”stabilizare” macroeconomică cu orice preţ – adică cu preţul destabilizării sectorului privat prin creşteri de taxe şi prin datorii suplimentare care trebuie plătite din taxe sau inflaţie în viitorul nu foarte îndepărtat. Mă doare sufletul când văd cum ne-am abandonat total în mâinile unor politicieni şi ale unor instituţii şi aşteptăm de la ei să ne schimbe destinul şi bunăstarea.
Cristian Păun este conferenţiar doctor la ASE Bucureşti şi preşedinte al Societăţii Române de Economie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
4 comentarii:
Se poate accesa și din pagina "Resurse", la litera J:
http://riddickro.blogspot.ro/p/resurse.html
Václav Klaus - texte traduse
Geert Wilders - texte traduse