Agerpres
Declarația a fost făcută în timpul sesiunii de întrebări și
răspunsuri cu publicul, denumită 'Dialogul cu cetățenii'. Șeful
executivului comunitar a sugerat astfel că Uniunea Europeană va primi în
viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai
multe viteze.
Deși nu s-a declarat de acord cu afirmația că un mic număr de state
puternice vor forma un 'nucleu dur' al Uniunii Europene, Juncker a admis
că am putea avea 'un grup de state care iau deciziile împreună' și care
fac totul împreună, în timp ce altele vor fi 'pe orbită'.
Întrebat despre posibilitatea unui Brexit (ieșirea Marii Britanii din
UE) dacă vor eșua negocierile inițiate de Londra pentru redefinirea
raporturilor acesteia cu blocul comunitar, Juncker a răspuns foarte
sigur pe el că Marea Britanie 'va rămâne în UE'. 'Mi-am petrecut trei
ani din viață pentru a evita un Grexit (ieșirea Greciei din UE) și nu o
să petrec încă trei pentru a facilita Brexitul', a insistat președintele
CE.
Apoi, la sugestia unui invitat din public de a lăsa Marea Britanie să
părăsească UE pentru ca blocul comunitar să avanseze mai repede către o
Europă federalistă (Marea Britanie dorind o Europă în care statele
naționale să fie consolidate), Juncker a apreciat că 'nu este momentul
să facem teologie instituțională', asigurând totodată că va încerca să
ajungă la un 'acord just' cu guvernul de la Londra.
AGERPRES/(AS — editor: Sorin Popescu)